Hribi
Boletus sunt un gen de ciuperci al încrengăturii Basidiomycota din familia Boletaceae al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin (latină boletus), care decurge la rândul său de la cuvântul din limba greacă antică bolitos, ce înseamnă „ciuperci de pe pământ”, care cuprinde mult peste 100 de specii. El este cunoscut în popor sub denumirea hribi. Acest tip este caracterizat prin tubuleţe fixate vertical sub pălărie precum un picior în mod general cu bază bulboasă. Cel mai cunoscut reprezentant este Boletus edulis (hribul cenuşiu). Familia boletaceelor este răspândită peste toate continentele (în afară de Antarctica).
Hribii au o pălărie netedă şi fără luciu de diferite culori de la alb-gri şi gălbui la maro închis cu un diametru de până 30 cm. La început, pălăria este semisferică, având mai târziu mereu forma unei perne.
Ciuperca are tubuleţe fixate vertical sub pălărie, nu lamele, ca de exemplu la Agaricus bisporus şi Agaricus edulis, nici pori. Din aceste tubuleţe cad sporii după procesul de maturare. Culoarea acestora diferă, în majoritatea cazurilor sunt albe, galbene sau roşii.
Boletus are un picior robust şi cărnos, de până la 10 cm lăţime, scund şi obez la început, iar apoi întins, robust, în mod general cu bază bulboasă de până la 12 cm lăţime, câteodată de formă fusiformă, ca de exemplu la Boletus aestivalis sau Boletus citrinus. Culorile sunt foarte diferite: alb, galben, maroniu, maro-roşcat, adesea cu linii de la maro până la roşu aprins, de la purpuriu până la aproape negru, care se întind reticular peste suprafaţă, dar şi cu picăţele colorate diferenţiat sau cu ochiuri.
Majoritatea hribilor sunt comestibili şi foarte gustoși, dar, din păcate, specia este atacată de numeroase larve, în special în perioada de creştere.
Singurele ciuperci otrăvitoare, dar nu mortale, din familia Boletaceae sunt Boletus satanas (Buretele dracului) şi speciile înrudite ca de exemplu Boletus purpureus, Boletus rhodoxanthus, Boletus satanoides şi altele puţine. Mai departe există un număr mic de ciuperci suspecte (Boletus luridus, Boletus splendidus) sau incomestibile, fie că nu au un gust bun, fie că sunt foarte amare, ca Boletus calopus, Tylopilus felleus sau Boletus radicans.
Cel mai bun mod de conservare a hribilor este uscarea. De abia atunci bureţii dezvoltă aroma și gustul lor extraordinar. Hribii pot să fie şi congelaţi sau prelucraţi în conserve. În ultimul caz sunt mai moi şi mai puţin gustoși.
